Românii vor fi afectați de noua lege: ce se întâmplă cu accesul părinților în școli

de: Ozana Mazilu
28 07. 2023

O nouă lege va reglementa învațământul preuniversitar. Aceasta stabilește clar condițiile în care părinții sau însoțitorii elevilor pot avea acces în incinta școlilor.

Astfel, se limitează accesul părinților în școli. Școlile pot stabili detaliile modului concret în care elevii, profesorii și părinții au acces în incinta lor, prin regulmente interne, scrie Avocatnet.ro.

De ce părinții vor avea accesul limitat în școli, începând cu noul an școlar

În cazul învățământului preuniversitar (reglementat de Legea 198/2023), una dintre noutățile prevăzute este aceea a restricționării accesului părinților în incinta școlilor.

Astfel, conform acestei legi, accesul părinților, tutorilor sau reprezentanților legali ai elevilor este permis în incinta unităților de învățământ, în concordanță cu procedura de acces prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al unității, în anumite condiții.

Prevederea este asociată dreptului cadrelor didactice „la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice”.

O astfel de măsură era prevăzută și în anii anteriori, însă numai în Regulamentul-cadru de organizare a unităților de învățământ preuniversitar. Acesta preciza și faptul că părinții din ciclul primar au obligația să însoțească elevii „până la intrarea în școală”. Până la începerea noului an scolar, ministrul învățământului, prin ordin, va trebui să aprobe un nou regulament-cadru, care va aduce precizări cu privire la implementarea efectivă a legislației referitoare la educație.

De asemenea, e important de menționat că elevii vor primi bani. E vorba despre vouchere culturale pentru elevi, în valoare de 250 de lei, bani care vor putea fi folosiți pentru achiziția de cărți, concerte, vizite la muzee sau excursii cu teme culturale sau istorice, începând cu 2024. Legea în acest sens a fost promulgată deja de președintele țării și urmează să fie publicată în monitorul oficial.